Anotimp

Trenul raspunde
cuvinte in tacere,
litera cu litera pe apusul insangerat.
In tipat fara inceput,
adorm pasari in zbor.
luna de septembrie aprinde apele
si cuvintele in tacere apun.

Trenul raspunde
adanc in chemare,
aripa cu aripa,
incantarii de dincolo de noapte.
luna de mai infloreste stele
intr-un suflet fara pereche
si chemarile se adancesc in tine.

Trenul raspunde
lumini de nisip.
flux si relux
intr-o viata fara noapte sau zi.
luna zapezii isi cere tribut
lungi decoruri de alb
si nisipul din ani se cerne in lumina.

Trenul raspunde
inima raspunde,
viata raspunde,
intr-o poveste pe care norii o duc
in jurul lumii
cu fiecare anotimp.

sens

Vreau sa fiu vesnic tanar,
liber asemeni cocorilor,
fara sa stiu unde ma va duce
zborul, gandul,
mereu visand in zbor, in gand.
Vreau sa fiu vesnic tanar,
deasupra marii ori sub cer,
mereu intre albastru si apus.
Vreau sa fiu vesnic tanar,
un trecator cu inima curata,
cautand zambete in zori,
fara a uita ca sunt si zambet si zori.
Vesnic tanar, poate cu un
rasarit mai aproape de adevar,
de iubire.
Vesnic tanar, mai bun, mai
intelept.
Vesnic tanar, zbor prin timp
si poate...voi iubi...vesnic.

aremorblie

Un crin inflorit intr-o pata de culoare, cateva petale cazute pe jos, o adiere stranie a simturilor, cateva tentatii.....intr-un singur amurg. Revin la viata dupa o mie de morti, fiecare tacuta sau divina in felul ei. Nu-mi lipseste nimic din ce nu mai e. Anumite anotimpuri se repeta, macar pe franturi de poveste, culorile toamnei incep sa fie aproape la fel ca anul trecut; de fapt, la fel ca ultimii...19 ani, deoarece cu mult inainte de a implini 10, dansul era aproape in totalitate vrajit.
Cred ca oamenii nu se schimba cu buna stiinta, ci numai timpul le adanceste rasul ori plansul de pe fata. Cred ca pana la urma fiecare intamplare are sensul sau(adica...nimic nu e pur intamplator)...(o anumita prezenta ramane atunci fara logica undeva, in trecutul apropiat...ata ete:))
Cred ca o sa fie bine si mai cred ca incepe furtuna in maxim 3 ore, cu mine cu tot...
Ador mirosul de tuberoze si de margaritar si de trandafir salbatic si de sanziene si de zbor de libelule si de pamant proaspat si de zambete din suflet! Si...oricat de haotic ar parea totul, fiecare lucru are exact locul lui in lumea mea si...de fapt, nici nu-mi pasa cum pare totul. Sunt asa cum sunt si cerul e liber inaintea mea. Noapte buna!

Pieces of time(Ro)

Close to the Sunset(still in Ro)

The same Sunrise(in Ro)

Sunrise in Ro

Rainbow 2 Rainbow

Strange night, unusual dream about a rainstorm and 20m hight waves, so many colours and sounds and a different kind of fear. A sudden awakening at 6.50 am. The first thing I see is the most amaizing rainbow ever, the perfect shape and pure colours. I get outside, in the fresh morning air and see the 2nd rainbow, almost like a shadow. Maybe the sky has his own shadows, after all...
It's a moment of peace and silence and joy. I'm thinking: here, on the Earth, our shadows are...black and faded and disappear during the day. On the other hand, this rainbow seems to bond the sky to us. Its shadow is not dark and it lasts through the day and comes in colours. I see it like a promise to us, a promise of hope, love and forgiveness. Though i feel like there's something more to it, I take a few photos, smile to the sky and fall asleep for 15 more minutes.
It's 7.10 am. I get up, it's raining and the first thing i hear is that M.J. is gone. As in forever gone. I grew up with his music and couldn't wait for this summer to go to his concert. In all the sadness of the moment, I look up to the sky and remember the rainbow this morning and it finally makes sense. This time, i don't think it was a coincidence. I really believe it was a sign from M.J.'s spirit.
I never believed all the bad things they said about him. Just look at him smiling and ask yourself if someone with that kind of smile can do anything to hurt the others. His music, his words...everything came from a trully loving heart. He was human,too. What's funny is that I never saw the colour of his skin, I didn't care he was man or woman, really...i didn't. All I saw was a big smile, the dancing steps and always felt the music. So..thank you for the music, M.J.!
Now, i feel the music in the colours of the sky and in the whispers of the wind. The candle burns through the night, for the last 7 nights and never fades away. And I dream to be a free spirit, to live my life with grace and never to waste any moment.
Let it rain....! heal the world...! just good friends, Billie Jean...! black or white, you are not alone...!
Dangerous...dirty Diana...! smooth criminal, they don't care about us...! Thriller: We are the world...!

Aproape

Azi cad frunze de tei si flori de pamant si...e verde. Ador cerul chiar inainte sa se intunece. Prin obiectiv, il privesc aproape ca pe o poarta spre alta lume. Noapte de vara, adunata in sufletul meu, prima roua din an si un zambet strengar de...intalnire. Sunt Timpul Vietii pe care am hotarat sa o traiesc, atat cat pot eu de bine si de frumos si de real. Ma plimb in liniste printre oameni si sunt aproape invizibila. Poate si pentru ca nu-mi pasa daca sunt acolo sau nu. Inspir cu toata forta mea aroma de tei infloriti si de trandafiri si de viata. Sa zicem ca e drogul meu personal. Parca plutesc printre ramuri, vantul imi sustine aripile si ma poarta cat mai departe prin gand, iar eu abia astept sa incep o noua poveste.
Sunt la inceputul vietii, desi uneori mi se pare ca anii au trecut peste mine cu greutatea timpului, fara sa tina cont de cate poveri pot duce sau nu. Dar sunt inca aici, si ninge cu parfum galben peste mine, buclele imi adapostesc licurici si petale de nuferi si sunt...bine. Abia astept sa apara stelele, sa continui iubirea care ma asteapta de seara trecuta. Cuminte...rabdatoare...nebuna.

Les fleurs du bien

C'est pas un reve qui me garde toute la nuit, en attendant que mon etoile descend un peux plus pres de moi. C'est le silence que j'ecoute en regardant la lune. C'est tes yeux que je vois et pas le ciel de la nuit. Sous le vent, on cache tout ce qu'on sent, tout ce qu'on desire, tout...
Le meilleur reste a venir, mais combien du temps nous reste? Je vis comme si j'avais seulement un jour a vivre, je chante comme si j'avais une derniere chanson pour le monde, j'aime comme si j'etais mort dans l'obscurite, j'aime...
Le matin, je dessine les nuages avec du rouge et du gris et du blanc. Et les nuages deviennent l'image dans le miroir de nous, tous. Les nuages se depechent vers un autre bout de l'univers et mennent avec eux l'ombre de mon ame, de mes pensees, de mon amour. Je reste toute seule, dans la lumiere, apres le tempete. Je reve, ou je vis, ou j'aime et le monde continue a exister.

Trei

Doi...unu....si..ce urmeaza? Imi amintesc: a treia poveste. De fapt, e doar o mica parte de adevar, de mine. Ar trebui sa-mi fie somn, dar numai ochii sunt grei. Poate ca obosesc de la atatea imagini pe care le vad ziua, din exterior, iar noaptea din interior. Ziua...visez mai bine cu ochii deschisi. Daca ar fi sa-i inchid..as sti ca sunt acolo.
Incercam zilele trecute sa culeg cirese. Era un cires maaaareee, cu cirese mici si foarte foarte foarte multe, un pic amarui. Apoape de el, un cires mai mic dar cu cirese mari si dulci si inca unul, la trei metri de primul, cu cirese galben-portocalii, dulci-acrisoare. Ma uitam cand la unul, cand la altul, gustam o cireasa mica, una galbena si una dulce....si tot nu ma puteam hotara din care sa culeg. Pe langa asta, mai erau trei meri in jur. Si eu ador merele verzi. Cum era si normal, un mar avea fructe dulci-acrisoare, unul, acrisoare-acrisoare, iar celalalt, aproape dulci. Mere am mancat destul de multe. Si se pare ca niciodata nu imi fac rau merele verzi.
Fiind asa, in criza de idei si de timp, am reusit sa culeg cate putin din fiecare cires, le-am amestecat, apoi cateva mere si....a inceput sa ploua. Exact la timp. Ceva mai tarziu, am atipit jumatate de ora (3zeci de minute), apoi, fiind sarbatoare, am cumparat pentru prietenii de..acasa trei feluri de turta dulce si alte jucarii. O zi, multe intamplari, si mai multe idei si...o clipa de inaltare dimineata devreme, numai pentru mine, un pic mai aproape de Cer.

Monolog

Vezi tu, e putin cam racoare afara, asa ca m-am ascuns in cabanuta mea de lemn, in mijlocul padurii, departe de lume si de tine, pana la urma. De tine nu fug, pentru ca nici nu existi.
Stii, tocmai imi torn o cana de ceai de iasomie, foarte aromat. Pe fiecare pervaz ard cate trei lumanari (si ador mirosul de ceara) si incerc doua-trei note la pian...si in minte imi suna piesa aia de jazz pe care am ascultat-o live in Papa Joe's din Koln...si e extraordinar de bine.
Vezi tu, umbrele se joaca din palma mea, spre tavan si danseaza si ma ridic si eu sa dansam impreuna. Ador sa dansez asa.
Lumea e plina de culoare si de sunete si de pace, numai ca oamenii sunt orbi si surzi si nu mai inteleg cuvinte simple. Eu dansez in verde si alb si violet pe sunetul umbrelor de la lumanari pana ce focul si-a consumat in pasiunea sa nebuna toata ceara, uitand ca aerul nu e suficient pentru ca el sa arda. Se stinge focul, incet si simplu, iar eu raman sa dansez in continuare cateva secunde. Ochii ii tin inchisi, sa ma adaptez noii lumini....
Stii, in intuneric, umbrele dispar aproape de tot. Numai unii oameni isi mai lasa umbra sa miste. Unii oameni...se cam dau de gol. Pentru ca...vezi tu, unii dintre noi nu ne simtim atat de goi fara umbra.
E atat de placut sa adorm asa, in mirosul discret de brad si ceara si lemn si zapada topita si....viata. Noapte buna, dulce minune...!

Hot Cold

A fost cald, a fost furtuna. Mii de volti s-au descarcat din cer, iar pamantul a simtit puterea din plin. Si inca ceva: era luna plina. In asemenea situatii, visul si cosmarul se intrepatrund, eu raman prinsa la limita dintre somn si realitate si ma lupt si....obosesc tot mai tare.
Nu-mi mai doresc sa visez...ceva in mod special. Tot ce sper e ca voi dormi bine acele 3 ore. Chiar in ultimele saptamani simt ca nu mai am suficient timp pentru somn. Cand am vreme sa dorm, nu pot, iar cand trebuie sa ma trezesc si nu vreau, timpul trece mult prea repede, ochii nu vor sa se deschida si la final, ramane o oboseala ingrozitoare. Dar asta e. Nu putem avea intotdeauna tot ce ne dorim...
E noapte, luna plina inca se ascunde dupa nori si aerul aproape ca ia foc. In toata nebunia asta, sunt mult prea lucida. Vad mai bine ca oricand situatia si totul este limpede. Stiu ce pot sa fac, ce trebuie sa fac (pentru mine de data asta), in ce moment sa fac si cu cine. Trebuie numai sa vreau.
Acum....as vrea sa ninga, sa fiu afara si fulgii sa ma acopere salbatic, sa ma copleseasca albul zapezii si tot ce e trist sau rau in viata mea sa se topeasca. Vreau....dar stiu ca e vara, ca are si caldura sensul ei, ca trebuie sa ne dorim cu disperare si cu adevarat frigul pentru ca sa-l putem primi....in iarna. Lucrurile bune merita asteptate. Oamenii....nu prea.

Ninge....oamenii uita usor....Sigur.

Ninge cu explozii solare. Soarele ingheata picaturile de apa. Si noi suntem la fel. Dar altfel. Ochii au aceeasi culoare (deseori verde, albastra uneori si indigo....noaptea). Aceeasi culoare, insa lumea o privesc diferit. Viata o privesc diferit. Intamplarile le privesc diferit. Oamenii isi schimba din timp in timp atitudinea fata de....ceva, ca sa poata spune ca s-au schimbat. Dar....intamplarile acelea care nu ne omoara ne fac mai puternici. Nu neaparat mai buni, desi asa ne place sa credem. Credem in visele pe care le cream de unii singuri, nicidecum impreuna cu altcineva. Credem cu adevarat in ceea ce suntem sau in ceea ce putem deveni, atata timp cat depinde numai de noi. Ceea ce fac ceilalti oameni depinde rareori de noi. Asa ca, ori avem acelasi vis in acelasi timp, ori ingropam cum putem noi de bine(si de repede) visul respectiv. Il ingropam acolo, in suflet, ca pe un bulb de floare ce infloreste o data pe an, fara sa stim daca va rasari din nou sau daca se va usca pur si simplu si se va face un fel de cenusa. Iar in clipa in care vom dezgropa locul respectiv, vazand ca visul si-a pastrat forma, poate vom incerca sa-l luam in mana si totul se va risipi in cele patru zari. Cand se intampla asa ceva, ochiul drept daruieste acelui vis o ultima lacrima, o lacrima curata, o lacrima calda, o lacrima care se scurge pe obrazul timpului si dispare in lumina. Pe suflet ramane o urma fina exact in locul in care s-a scurs lacrima, asemeni unui rid, insa putini dintre noi suntem in stare sa ne privim uneori sufletul in oglinda si sa vedem cat de imbatraniti, de tristi sau de zambitori suntem. Cu sufletul...
Ninge salbatic cerul noptii, fara sa-i pese daca eu imi pot inveli trupul cu propriile aripi. Tremur uneori, alerg uneori, insa m-am hotarat sa invat de la pasari curajul in zbor. Zbor atunci cand sunt singura, cand totul in jur doarme, iar vantul imi sopteste ca ma pot ridica in siguranta. Sigur ca pot zbura. Sigur ca ninge. Oamenii uita atat de usor.Sigur.

despre mine sunt...

Pasare cu zboruri frante,
adunand in inima calda
iubiri trecute, iubiri tacute, iubiri curate.
Pasare cu suflet de foc,
ard in mine ultima iubire...
iubirea doare, iubirea iarta, iubirea se ascunde
in umbra uitarii,
fara sa fie uitare.
Pasare cu ochi de cer,
atunci cand luna face din noapte culori...
ma zbat inchisa in prezent,
ratacind trecutul sau visele in...vis.
iubirea nu moare cu uitarea,
iar chipul tau dispare, lasandu-mi
pe suflet doar inima iubirii.
Pasare fara inceput, imi
caut locul printre
anotimpuri, imi cant sufletul,
sperand ca cineva ma va auzi
si ma va recunoaste in sangele sau
si ma va gasi in zbor.
Pasare vie, pasare de foc, pasare de lumina,
imi acopar inima cu lacrima uitarii,
sa-mi tina de cald pana ce sangele
tau te va chema in mine.

Fantezie

Puf! si zana disparu din fata lui. Speriat, cu privirea pierduta undeva, departe, nu mai putea sa gandeasca. La inceput, copacii, cu frunze cu tot, incremenira. Apoi simti aerul rece de la miez de noapte cum ii invaluie Trupul. Dar nimic, nimic nu se clintea in jur. Niciodata nu a fost mai singur ca acum. Tacerea, tacerea neinchipuit de cruda ii ingheta pana si teama. Dar durerea ce o simtea nu era de cand lumea. Isi dadu seama ca lipseste o parte din el. Si atunci, in clipa aceea,
isi aminti: Zana!....Murea, dorind s-o stranga in brate. Sangele ii curgea nebun prin toata fiinta, chiar si in suflet si-l ardea. De...dor.
-Zana! se mai auzi o data strigand. Da, ea era tot ce a avut vreodata nevoie. A fost cu el doar o noapte. O noapte de priviri, o noapte de vieti traite in ochi de...inger. O noapte de...vis.
Gol, cu sufletul cuprins de o tristete cumplit de apasatoare, se aseza in iarba sa-si mai odihneasca...durerea.
..............................................................................................................................................................................
Zana, cea din mintea si din trupul ramas in noapte, se trezi. Cu fata aplecata deasupra apei, incerca sa-si deschida ochii. Cu greu, pleoapele se desprinsera, de parca acum s-ar fi nascut, intr-o alta Viata. Durerea o cuprinse, iar ea nu stia nimic. Nu-si amintea ca respira, ca e...vie.
Oglinda rece din fata ei, intunecata la inceput, se lumina. Stele si apoi, ca prin minune, se intampla ceva: chipul lui de inger, chipul uitat in noapte, aparu din apa. In aceeasi clipa, inima i se dezgheta si lacrimi mari incepura sa-i cada: pic, pic...Si tot mai repezi, tot mai dureroase. Ii ardeau ochii, ii ardeau inima. De...dor.
Oglinda se tulbura si ingerul ei disparu. Intinse mainile dupa el, dar in zadar. Aerul rece o invalui intr-o secunda. Fara nici o putere, se topi in apa. Si nu mai simti. Nimic.
..........................................................................................................................................................................
Doua suflete, venite din alte lumi, intalnindu-se un ceas pe o planeta, la mijlocul distantei dintre ele. Legandu-se pentru totdeauna. Unul in fiinta celuilalt, traind o....fantezie.
Apoi treziti din vis, fiecare cu o jumatate de inima smulsa, sangerand in agonie. Nu mai puteau sa respire, nu mai stiau sa...zboare.
...............................................................................................................................
Ingerul, nestiind atunci ca vrea sa traiasca si ea ii era viata.
Zana, dandu-si nemurirea pentru o ora cu el.
Apoi iubindu-se, pana la sfarsitul universului, fara sa aiba de atunci inainte
nici ochi,
nici trup,
nici lumina.

Oamenii nu merita atata frumusete

Sunt locuri in tara asta in care sufletul ia o pauza si se rupe de lume. In care uita de toti si de toate si se incarca pur si simplu cu energie. Merg dinspre Targu-Mures spre Gheorgheni(Hr), iar oamenii parca dispar, undeva, intre dealuri si paduri, si devin supusii naturii. Verdele de care unii spun ca e perfect doar in Austria sau Germania deseneaza locuri fara asemanare. Aerul e ca la inceputul vremii si simt ca respir viata. Continui drumul prin padure, e aproape seara, si la un moment dat incepe sa ninga. Aproape ca prin vis. Aici inca mai exista caprioare, si ulii, si fiinte despre care mai citisem in copilarie in cartile cu povesti. Este o alta Poveste. O poveste a lumii in care noi, oamenii, nu mai suntem animalele supreme, si respectam natura, si ne pierdem in frumusetea ei salbatica. Si, spre deosebire de marile orase, aici este liniste. Adevarat liniste, care iti lasa sufletul sa se odihneasca si te face sa intelegi ce inseamna sa fii viu, sa fii o parte de Adevar. Cerul noptii e de un senin aproape ireal, si simti ca ar fi un sacrilegiu sa intrerupi tacerea cu sunete ce nu-si au sensul intre pamant si cer. Dorm bine, un somn fara vise, iar dimineata parca m-am trezit pentru prima data in viata. Nu-mi mai trebuie muzica sau altceva facut de om, pentru ca locul asta are muzica lui, imi inunda fiecare colt de suflet cu o caldura demult uitata si parca nu mai sunt atat de goala pe interior, nici macar in locul furat de....
Omul cu inima de piatra se abandoneaza linistii, o liniste aproape echivalenta cu fericirea. Si merge mai departe, si ceea ce vede cu ochii sufletului il poarta in alta dimensiune, iar limitele intre prezent si viitor, intre lumina si intuneric, intre fiinta si nefiinta dispar intr-o clipa.
Afara e soare, e placut si dintre brazi apare Lacul Rosu, o intindere de ape cu o legenda tipica tarii noastre. Are culoarea ochilor verzi ai fetei ce a murit asteptandu-si iubitul. In lacul asta isi oglindea durerea. Si aici e liniste, aproape ca nu se misca apa, iar din loc in loc sunt trunchiurile copacilor ramasi cand valea a fost inundata. Martori tacuti ai unui sfarsit sau inceput de...poveste. Mi-as dor sa raman aici, pe malul lacului, sa privesc departe, spre lumi demult apuse, cand totul era simplu, cand oamenii erau exact ce pareau sa fie, in care fiecare principiu isi avea locul lui. Dar vremea in care traiesc grabeste pasii spre...nu stiu ce exact. Si drumul continua, si o noua parte de lume se deschide, undeva, in Cheile Bicazului. O alta poarta intre pamant si cer. Aici, noi, oamenii, parem atat de mici comparativ cu inaltimea...stancilor. As vrea sa am aripi, sa zbor dincolo de ele, sa ma eliberez de trup si de orice legatura cu..pamantul. Dar nu pot. Nu inca. Deocamdata visez la asta. Poate..intr-o zi.
Acelasi drum de intoarcere, insa acum vad mai mult si vreau sa vad tot mai mult, sa-mi umplu intreaga fiinta cu energie, cu liniste, cu viata. Sunt tot omul cu inima de piatra, care si-a topit pentru o secunda de nemurire zidul, a inspirat cat a putut de tare viata din jur, cat sa-i ajunga un mic univers de..pasi de acum inainte. Ma intorc in locul meu, zambind privirea cu speranta ca tot ce am vazut si am simtit ma va tine departe de frigul si singuratatea pe care le ofera ceilalti. In suflet, am coltul meu de natura, am singurul motiv pentru care, ascunsa de toti si de toate, pot zambi din.....suflet. Noi, oamenii, poate ca nu meritam atata frumusete.

Eu, atunci-acum

E noapte, o alta noapte cand nu pot sa dorm. E incredibil cat de lucida ma face durerea. In toata linistea asta, imi aud mai bine ca niciodata gandurile, imi aud visele strivindu-se sub greutatea adevarului si simt ca abia in clipa asta am deschis ochii, dupa multa vreme. E vremea sa ma trezesc, dar nu pot localiza in trecut momentul in care m-am pierdut de mine. Nu stiu nimic, nu-mi doresc nimic decat sa uit de suflet, sa cred numai in "aici" si "acum", in tacerea de la miez de noapte si in lumina rasaritului. Fara oameni aproape, fara sperante care intotdeauna sfarsesc irosite, doar linistea dulce dintre mine si univers.

De noapte

Pasari vii cu aripi de foc zboara peste oameni "vii" cu suflete goale. Tuna din cer a furtuna, se nasc tablouri din gri si verde, ploua...
Una peste alta, e ingrozitor de cald, ingrozitor de liniste. Adorm odata cu luna, visez ca sunt o pasare cu aripi de foc ce zboara deasupra unui...suflet si spera sa nu fie gol. Macar de-ar fi un sunet, oricat de scurt, sa pot simti ca e cineva acolo, in vis...
Se schimba totul atat de repede, incat imi e teama sa nu uit de mine, de vis ori de zbor.
Timpul zboara, noaptea zboara. Amintirile se ingroapa adanc in suflet si se trezesc uneori sub ploi de vara, sa mai simt si eu din cand in cand cum e sa atingi focul.

Si totusi, din nimic s-a creat totul

Aproape liniste, iar cuvintele se sterg unul cate unul din Cartea Vietii. Un inceput, doua inceputuri, un intuneric, doua vise, un cer, doua suflete departe unul de celalalt. Povestea se scrie fara sa intrebe daca suntem fericiti, daca ne dorim ceva, daca vrem sa uitam putin. Se scrie intr-o zi de primavara, dintr-o ploaie ce cade incet peste noi, apoi trece ca si cand n-ar fi fost nimic. Si totusi, din nimic s-a creat totul, au aparut multe, s-au pierdut si mai multe. Pana si visul s-a nascut din nimic. A crescut in cuvinte, in taceri calde, in dor, in chemari fara raspuns. A rezistat peste mii de secunde, a cazut si s-a ridicat de tot atatea ori. Inca incerc sa invat cum sa lupt pentru el. Incerc sa-l pastrez in suflet, in gand, in mine, dar e tot mai greu si n-am de unde sa stiu daca mai exista inca.
Aproape noapte, dar cum primavara a castigat lupta cu frigul, poate ca si eu voi reusi sa-mi pastrez visul. Numai sa creada si el.....

In fiecare anotimp visam iertarea

Cer alb, cer pustiu. Din umbra, ingeri adormiti isi pierd aripile. Peste lume, fulgerele, aducand cate un rau in viata noastra. Suntem oameni...
Cer negru, cer plin. Luna isi cere partea ei de lumina. Si soarele nu mai ajunge la noi. Suntem pustii...
Cer albastru, cer trist. Stelele au luat caldura, iar noi tremuram de singuratate. Suntem inghetati...
Cer viu, cer fara vina. Trece vantul peste suflete, si noi umplem pamantul de pacate. Suntem morti...
Cer deasupra, cer vesnic. Cerem dreptul la viata, revoltati de atata nepasare. Speranta aproape s-a pierdut. Suntem cei din urma...
Cer in zi, cer in noapte. In fiecare clipa visam iertarea. Suntem cu ingerii.

Secundele se intampla in noi

Intr-o secunda se intampla totul. Intr-o clipa am pierdut totul. Am cazut din zborul prin viata, undeva, pe pamant. Am uitat ce eram, am uitat de zbor, de trecut. Era aproape liniste.
Simt dimineata in sange si-mi doresc sa merg pe plaja la rasarit, sa fiu alaturi de ingerii cu talpile goale. Dar marea e departe si nu pot ajunge la timp. Nu fara aripi. Resemnare trista intr-un joc fara vise...
Intr-o clipa ar fi fost vesnicia, dar clipa aceea n-a mai venit. Poate intr-o alta viata, cand imi voi aminti cine sunt si voi simti cine esti. Nimic altceva...
Peste cuvinte se asterne roua, se evapora impreuna spre soare, danseaza cu vantul si se imbata cu fericire. Fiecare secunda ascunde un mic univers...fiecare om ascunde un suflet...fiecare suflet ascunde un vis. Si daca visul moare, ce se intampla cu restul?

Balada cerului fara cuvinte

A fost un inceput de iarna, mai mult rau decat lumina. Priveam la copacii impietriti in alb si gri. Parca as fi fost eu in locul lor. Nu simteam nici frig, nici caldura, doar bucuria noptilor tacute. Si atunci, am devenit om pe jumatate...
Intre timp, s-a intamplat un vis care mi-a topit jumatate de suflet. Copacii dansau intre doua povesti. M-am ridicat putin, am cazut putin. Am crezut in vis, am pierdut visul...
Ma aflu la un capat de lume unde zapada continua sa cada aproape de pe pamant. Se lupta norii cu lumina, ca si cum iarna ar fi ramas prinsa intre cele doua taramuri. Se lupta iarna sa mearga mai departe, se lupta visul meu sa mai ramana...sau sa dispara pentru totdeauna. Nu stiu cand va fi primavara din nou...

Furtuna incepe pe pamant

Primavara a spus: "sa fie furtuna!" Si norii au coborat pe pamant. Un inceput de zapezi, de frig si de teama. S-au ascuns florile de tacere, s-au inecat visele in uitare si sunetul a inghetat intre zi si noapte. Nimic intre "tu" si "eu"....
La un capat de lume, un suflet ratacit isi traieste viata trist si singur. Nici el nu stie cand a incetat sa viseze. La celalat capat de lume, sufletul meu s-a pierdut de toate. I-au cazut aripile si isi numara in liniste anotimpurile uitate. Nici el nu stie cand a incetat sa traiasca. Acum si aici, sufletele ar vrea sa se incalzeasca unul pe celalalt, dar nu se mai pot gasi.
Furtuna si-a adunat norii, ninge pe pamant cu tristete, ingheata lumina si paseste pe vise. Fara mila, fara motiv si fara incetare. Un suflet, doua suflete...ce mai conteaza daca se cheama unul pe celalalt, cand ninge din cer a uitare?