Cer alb, cer pustiu. Din umbra, ingeri adormiti isi pierd aripile. Peste lume, fulgerele, aducand cate un rau in viata noastra. Suntem oameni...
Cer negru, cer plin. Luna isi cere partea ei de lumina. Si soarele nu mai ajunge la noi. Suntem pustii...
Cer albastru, cer trist. Stelele au luat caldura, iar noi tremuram de singuratate. Suntem inghetati...
Cer viu, cer fara vina. Trece vantul peste suflete, si noi umplem pamantul de pacate. Suntem morti...
Cer deasupra, cer vesnic. Cerem dreptul la viata, revoltati de atata nepasare. Speranta aproape s-a pierdut. Suntem cei din urma...
Cer in zi, cer in noapte. In fiecare clipa visam iertarea. Suntem cu ingerii.
Nu stiu ce sa spun,sau daca ar trebui sa spun ceva!!!!!Poate....ai dreptate "sintem cei din urma".......si poate vom fi cei dintai.Si daca tu scrii aici din suflet inseamna ca ai invatat sa-l asculti,sa-l intelegi!Hmm...chiar m-as bucura pentru tine si in acelasi timp m-as intrista pentru ca e si multa durere "acolo"pe care doar....o poate sterge!
RăspundețiȘtergere