poate

acum sunt...mai mult decat trista. inca o fiinta draga a disparut din lumea asta. si in asemenea momente e foarte greu sa cred ca exista Cineva acolo, sus. pentru ca permite sa se intample asemenea lucruri. in acelasi timp, sper ca totusi exista, pentru ca trebuie sa existe o alta lume in care...viata sa continue. si mai sper ca toatele fiintele dragi ma vor astepta la capat de drum.
asa ca: urasc soferii care merg cu viteza, care lovesc astfel de fiinte si isi continua traseul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! urasc faptul ca "oamenii" nu au nici cel mai mic respect pentru viata, oricare ar fi forma acesteia! urasc faptul ca tot "oamenii" astia au impresia ca sunt cei mai importanti de pe pamant, ca restul poate sa se prabuseasca in jurul lor, atata timp cat ei sunt bine!
nu stiu cum ar trebui sa simt, nu stiu cum ar trebui sa accept totul si sa merg inainte. poate ca o parte din mine nu ma lasa. partea aia care stie si a trait momente de fericire pura datorita acelei fiinte. si.....nu stiu daca am dat inapoi macar un pic din cat am primit. as vrea...sa pot da viata. sa pot aduce inapoi ceea ce nu mai este. dar...nu reusesc. nu inca... oamenii dragi sau fiintele dragi(nu toti oamenii sunt fiinte, asta implica sa existe si suflet) continua sa traiasca in...sufletul meu, sub forma de amintiri, sub forma de dor si..sub forma de durere. din pacate, partea materiala se pare ca e mult prea fragila pentru a supravietui..."oamenilor". In asemenea momente, imi doresc sincer sa fiu doar suflet, sa pot vedea celelalte...suflete. uneori le simt, insa ochii imi sunt prea ...deschisi ca sa vada.
acum sunt...mai mult decat trista. urmaresc lumina candelelor, ii simt caldura, dar as da orice sa am langa mine ceea ce tocmai a "plecat". e tarziu si in clipa asta, ma simt mult mai singura, e mult mai frig si imi raman tot mai putine de care sa ma bucur.
sper ca esti intr-o lume mai buna, Natafletule! fii vesel, ca intotdeauna, oriunde te-ai afla!

destin

destinul inseamna ca indiferent de drumurile pe care mergi, finalul va fi acelasi. important e ce aduni pana ajungi acolo(nu ma refer la bani, case,...) si mai important e OMUL care esti atunci cand ajungi la capat. cred sincer ca sunt ...fiinte pe care TREBUIA sa le intalnesc si imagini pe care trebuia sa le vad. cred ca de multe ori luam prea usor decizii grele si mult prea greu decizii simple. cred ca ne irosim mare parte din timp cu lucruri ce nu au importanta pentru ca..."lumea" hotaraste ca asa trebuie. si mai cred ca putini suntem norocosi sa privim cu adevarat ceva, cand altii par orbi. viata e asa cum e pentru ca noi alegem sa fie asa. nu facem un minim efort sa schimbam ce depinde de noi, asa ca nici nu avem dreptul sa ne plangem ca am pierdut.

destinul este pana la urma o consecinta a vietii. este suma clipelor peste care am trecut, frumos sau nu, si a oamenilor pe care i-am privit pana la suflet sau nu si a pasilor pe care i-am facut, indiferent cat de greu a fost fiecare drum. suntem oameni pentru ca gresim, suntem oameni pentru ca visam, suntem oameni pentru ca avem puterea sa schimbam totul si in acelasi timp suntem oameni cand nu schimbam nimic. mai mult decat orice, suntem oameni pentru ca iubim si...de cele mai multe ori suntem constienti de asta.

azi...oamenii(si ceva mai presus de ei) au facut sa nu mai ploua. azi, oamenii au facut sa cada stele colorate, azi oamenii au creat ceva sau si-au amintit de ceva de demult. visam, uitam, iubim, distrugem, salvam si....nu in ultimul rand, simtim durerea. pentru ca suntem oameni.

Curand

obisnuiam sa-mi doresc un loc numai al meu, sa am...liniste, sa pot citi, sa ma pot..ascunde undeva, departe de toti si de toate. Liniste....asta mi-am dorit si acum...imi aud propriile ganduri cum striga, uneori peretii par tot mai aproape si de cele mai multe ori nu e nimic. Se intampla cateodata sa ma trezesc in intuneric si sa simt...frica. Nu stiu pentru ce. Dar o simt pana in maduva oaselor. Uneori, ma gandesc la cat de trist e ca as putea sa patesc orice si nimeni sa nu stie; as putea sa strig de durere si nimeni nu m-ar auzi. Dar adorm intr-un final, trece noaptea si cu dimineata incepe o noua zi. Sunt lucruri pe care le-as fi facut altfel, sunt oameni pe care, pe de o parte as vrea sa nu-i fi cunoscut. nu cred ca e vorba despre regrete. Da, in multe feluri as fi vrut sa nu fie..ei sau..el si intr-un singur fel nu regret ca a fost. Refuz sa ma gandesc la lucruri pe care nu le pot schimba sau la oameni care nu pot fi schimbati si nici nu vor. Toate trec pana la urma. Cele bune trec mai repede. Dar trec.
obisnuiam sa ma uit pe geam, noaptea, la lumina, cum ninge dinspre pamant. adormeam cu imaginea asta in gand. era..un altfel de liniste. Linistea nu e acelasi lucru cu pacea. Vreau sa am sufletul impacat, vreau sa fiu...linistita, insa e tot mai greu sa suport ... tacerea.
azi...m-am gandit ca ar trebui sa-mi iau ceva viu. un animalut care sa poata sta cateva ore singur. ideal ar fi un caine, dar nu-l pot chinui. stiu cum sunt eu..singura. asa ca azi...m-am gandit foarte serios la un...porcusor de Guineea. preferabil cu ochi uriasi, dar si unul normal e de ajuns. am nevoie sa simt ca ceva mai traieste in casa asta in afara de mine. macar stiu ca fiinta aia imi primeste dragostea neconditionat, ca nu ma minte in fata, ca va fi acasa atunci cand ma intorc si ca-si doreste sincer sa ma vada. cu cat ma gandesc mai mult, cu atat ideea se materializeaza mai mult. si daca imi doresc foarte tare ceva si depinde doar de mine sa obtin ceea ce-mi doresc, o voi face. cat de curand.
sper sa ninga in noaptea asta, sper ca oamenii sa inceteze sa faca rau, sper ca visele bune sa se implineasca, macar din cand in cand si mai sper ca sufletele sa se regaseasca in curand.

Drumul

Drumul despartirii: mereu acelasi,
Mereu altii, trecand, iubind...
Plang inimile singure, sub cerul
Deschis, cersind o ultima privire, o
Ultima imbratisare, un ultim...sarut,
Insa, chiar de s-ar intoarce, iar si iar,
Tot n-ar fi de-ajuns.

Drumul despartirii e facut de pasi
Ce uneori nu se mai intorc.
Ploile nu-i sterg, zapezile nu-i acopera,
Cei ramasi nu-i uita...

Drumul despartirii: mereu acelasi,
Mereu aceiasi raman in urma:
Pustiiti, singuri, pierduti. Se pierd
Vise, iubiri se leaga de fiecare piatra,
De fiecare creanga, de fiecare om...
Noi, oamenii, ciudati ca dam viata
Unui loc fara suflare; aproape
Devenim dumnezei...

Drumul despartirilor: in el zace o parte din
Fiecare dintre noi --ratacitii cu suflete
Neimplinite. Lasam in urma
Ce-a fost vis din noi.
Si cu fiecare pas, ne construim vietile,
Nestiind ca toti ne-am intalnit,
Cel putin o data in viata, pasii...

Drum al despartirilor: mereu acelasi,
Mereu altii vor trece peste el, pana ce
Lumea va uita de ea, iar noi, cei...trecuti,
Nu vom sti ca fiecare avem
Un loc in lumea viselor. Vis
Peste vis, umbra peste umbra, iubire
Peste iubire, inceput peste inceput,
Ne-am inceput viata din acelasi loc,
Plecand de pe acelasi drum: OAMENI.

01.11

Cerul a incremenit.
Afara e frig si e negru.
Mortii se-ncalzesc la candele.
Vorbesc de vremuri demult apuse,
Despre zile cu soare si iubiri vesnice.
Ne compatimesc
Pentru cat suntem de orbi
Ca nu mai vedem soarele,
Nici nu mai visam,
Nici iubirile nu ne sunt adevarate.
In suflet suntem mai morti
Decat cei plecati.
Nu ne mai incalzesc ploile,
Nici muntii nu ne mai inspira.
Suntem frunze de toamna,
Purtate de vant, sau de viata,
Peste tot ce-ar trebui sa fim.

Se-ncalzesc mortii la candele
In noaptea asta.
Isi spun povestile, ne sterg lacrimile,
Dar noi n-avem urechi sa-i auzim,
Nici nu-i simtim aproape.
Ne plang mortii si noi ne pierdem in noapte.

Ramane

..............pustiu.Dupa furtuna. Liniste inainte. Liniste dupa. Numai sufletul striga orb, numai lacrimile cad surd, numai cerul viseaza-n culori. toamna ma bate usor cu ploi in galben si verde si auriu si violet. Nu mai am povesti de spus, pentru ca povestea nu mai...exista. Pacat de picioarele goale pe iarba cu roua, pacat de rosul din obraji, pacat de florile proaspete din par, pacat de umerii goi, pacat de rochia alba din zapada, pacat de cuvinte ce ar fi inghetat in timp, frumos, pentru totdeauna.
..............nimic. Viata alearga nebuna, intr-un rol cu acelasi final. Drumul poate fi atat de...diferit, cu fiecare pas schimbat. Credeam ca stiu sa citesc INIMI, OCHI, VISE. Dar inima se preface in fum si ochii nu mai vad si visele dispar in umbra adevarului. Credeam ca iubirea poate schimba un pic oamenii in bine. Ca iubirea are puteri magice. Ca NOI.
Am gresit. Daca simti, poti sa te schimbi un pic, daca iti pasa, poti fi altfel, daca iubesti, poti fi mai bun. Dar NU.
..............ziua de maine. Cu tot ce poate aduce. Cu aerul proaspat dintre cuvinte. Cu soarele purtat de ingeri in primele clipe de rasarit. Viata exista in tot si in toate. Viata se simte. Viata se castiga. Viata se traieste!

Azi

Azi privesc in timp,
Azi pornesc spre cer,
Azi te iau din nou
dinspre nicaieri.

Azi privesc spre noi,
Cei care n-am fost,
Azi invat apoi
sa nu te cunosc.

Azi mai stiu...nimic
Despre tine azi,
Azi mai caut nu
Un motiv sa stai.

Azi gaseste-un joc
Sa ma prinzi, deloc
Sufletul ti-l dai,
Poate n-ai noroc.

Azi un cer deschis,
Azi un inceput,
Azi mai zbor spre cer,
Azi e compromis
Intre ieri si-apoi,
Intre luni si ploi,
Intre mine, noi,
Zboruri intr-o joi.

Azi de vina eu,
Azi de vina tu,
Azi iubeste-ma,
Azi nu spune NU.
Azi te uit incet,
Azi te mai ucid,
Azi astept, te iert,
Azi, definitiv.

hotii de suflete (2)

"de ce ma strangi in palma ta, copil nebun, tu nu stii oare cat sunt de mic si ca ma doare?"
copilul priveste zambind la gandacelul din palma, ii vine o idee si incepe sa rada isteric. in secunda urmatoare, in praful drumului zace trupul frant al micutei insecte. pasii se departeaza tot mai mult,pana ce ramane in jur doar tacere. o tacere crunta, apasatoare, capabila sa aduca furtuna in sufletul prins intre "acum" si "acolo".furtuna.

tot......nimic.

tot. lumina zboara cu ceva intunecat, in cercuri,
in inimi.
tot. cerul se rupe in doua, cu cele doua sunete
ce pornesc dintr-o singura directie.
tot. anotimpul plange rece, spre cer,
spre pamant.

nimic. aici si in spatiul imens dintre. in "noi",
in tot.
nimic. echilibrul exista doar de partea
intunericului.
nimic. in cealalta inima, in celalalt gand,
in celalalt.

ai vrut tot, ai dat nimic, ai luat tot, aici a ramas
nimic.

azi...eu...aici...acum.

candva erai un inger, pe umeri, nevazut,
ii ajutai pe altii, cat bine ai facut.
stergeai cu mana-ti blanda al lacrimilor drum,
nu-i nimeni sa te-ntrebe de lacrima-ti acum.
purtai mereu pe tample poveri si agonii,
azi nimeni nu te-ajuta din lumea celor vii.
cu aripa ranita, in noapte ratacesti,
nici adapost, nici mila, la ceilalti nu gasesti.
tacut iti duci azi crucea prin valea de apoi,
te-ascunzi in umbre mute, sub nesfarsite ploi.
nu-i nimeni sa-ti aline azi sufletul pustiu,
in lumea asta moarta, nici mort nu esti, nici viu.
in van te rogi luminii un rasarit sa-ti dea,
caci cerul e prea sus si nimeni nu te vrea.

Hotii de suflete (I)

sunt .."oameni" care pur si simplu iti fura energia, iti ucid sufletul, te inalta apoi te coboara intr-o secunda, pana ce nu ramane din tine nici macar umbra. aparent, sunt fermecatori. aparent, puternici si tot aparent, vulnerabili. te fac sa crezi ca sunt rai la suprafata, asa incat iti doresti sa descoperi sufletul cald si firav si sensibil si iubitor de dincolo de zid. stii care e problema? ca zidul ala nici nu exista. noi, cei putini, l-am inventat din prea multa dragoste de oameni, de iubire. in realitate, ei sunt rai si reci pana-n maduva oaselor. si asteapta rabdatori sa cunoasca fiecare slabiciune, sa poata rupe, la momentul potrivit, sufletul-prizonier in milioane de bucati. ei sunt...ingrozitor de reci in fond. nu au nici o urma de constiinta. se iubesc pe ei insisi si atat. noi iubim pentru ca nu putem altfel. ei distrug pentru ca pot. au o satisfactie incredibila din asta. niciodata nu vor aprecia nimic. iti vor fi alaturi atat cat vor avea nevoie. indiferent cat de mult le-ai fi daruit din tine, din viata ta, din inima ta. ei...par inteligenti dar sunt retardati emotional. nu te vor iubi niciodata. nu te astepta sa-i schimbi pentru ca e imposibil. IMPOSIBIL. daca raman langa tine o perioada mai mare de timp, nu te amagi!n-au inceput sa iubeasca! au cu siguranta un motiv. odata ce-si vor atinge scopul, vor pleca mai departe, ca si cum n-ai fi existat.
NU EXISTA EXCEPTII!!!
Un hot de suflete este foarte greu de depistat, mai ales de catre persoana direct implicata(victima)!!!
Pentru toti cei ce iubiti un astfel de ...element: DESCHIDETI OCHII!!! PLECATI CAT MAI REPEDE POSIBIL FARA SA PRIVITI IN URMA!!! INCONJURATI-VA DE OAMENI CARE VA IUBESC SI VA APRECIAZA CU ADEVARAT!!!
Vindecarea vine foarte greu (poate niciodata). Nu pot spune pentru ca n-am ajuns acolo...
Stiu ca e greu sa accepti ca exista asa ceva, stiu ca e greu de crezut ca "oamenii" pot fi asemenea "criminali", stiu ca nu poti renunta pur si simplu la iubire, la lupta, dar INCEARCA! Pentru ca viata e mult prea scurta, pentru ca timpul pe care-l pierzi in durere, in intuneric, in dezamagire, TIMPUL , cu fiecare secunda, e mult prea pretios. E timpul TAU, e viata TA, e linistea TA. e VIATA!

Uneori

diferenta dintre TU si EU seamana cu distanta intre Pluto si Venus. Tu esti marele inghetat, ambalat intr-o frumoasa poveste/scuza ca singuratatea si departarea de oameni te-au adus in stadiul asta, ca oamenii au fost intotdeauna rai cu tine (cand, de fapt, au fost buni cat timp te-au distrat si ai avut nevoie de ei, apoi i-ai aruncat pur si simplu la gunoi). Eu sunt....poate un pic prea aproape de Soare, pentru ca daruiesc prea mult din suflet si refuz sa fac rau, pentru ca daruiesc iubirea si incerc sa creez iubire din....NIMIC. Poate ca TU esti imaginea MEA in oglinda. Poate asta am vazut de fapt tot timpul. Si nu te-am mai vazut pe TINE cel real. Poate de fiecare data cand ma privesti eu vad iubirea MEA reflectata in ochii TAI. Poate ca si tu ai crezut pret de cateva secunde ca simti iubire (sau poate...pur si simplu esti un actor foarte bun....cel mai bun din viata mea.......). Pana la urma, si gheata reflecta foarte bine. Si e atat de frig in singuratate.

Ma prefac UNEORI, atunci cand vorbim, ca este reala povestea noastra, ca ai fost sincer, ca esti capabil sa iubesti si...sa MA iubesti. Pentru cateva clipe numai. Si-n "prefacerea" asta, imi zambeste un pic sufletul si simt un pic de fericire si un pic din linistea aia pe care o avem cand STIM ca totul e bine si ca avem exact ce ne dorim si ca suntem iubiti. Dupa clipele astea, inima alearga intr-un ritm nebun, dorind sa...prefaca in adevar...iluzia sau macar s-o tina cat mai mult. Dar in clipa urmatoare, e atat de multa tristete si dezamagire si durere si...intr-un final...resemnare. Pentru ca am incercat sa schimb ceea ce nu poate fi schimbat, pentru ca am crezut ca iubirea are putere sa treaca dincolo de propriul suflet si sa ..."creeze" un suflet nou. Cine stie? Poate ca are, dar numai asupra oamenilor care poseda o astfel de..."proprietate" (sufletul).

Uneori se face ca ploua....si visez fulgerele si tunetele si aerul tare si curat de dupa si curcubeul de dupa. Insa norii sunt alungati de vant, apoi soarele ma topeste si aerul ia foc si nici o particula nu se mai misca in jur. Ma rog pentru o furtuna adevarata care sa-mi trezeasca sufletul la viata. Si visez si iar ma rog si furtuna se porneste. Uneori.

De ce?

De ce nu puteai fi real?Iubirea ma ucide, pt ca...nu exista.Nu existi... De ce calci in picioare totul, cu pasi grei si grabiti, peste frunze de sange, peste suflet, peste lumina? De ce TOTDEAUNA inseamna NICIODATA? De ce adevarul tau tine pana la capatul cuvantului? Cine ti-a furat sufletu? L-ai avut vreodata? De ce si acum, cand stiu TOTUL, sufletul meu stie sa mai planga? De ce ochii tai au zambete de gheata? De ce ma vrei daca...nu ma vrei?De ce oare cerul tau tine pana ce-ti termini discursul? De ce nu stii niciodata sa raspunzi la intrebari simple, cand inima ar trebui sa-ti raspunda cu doua secunde mai repede? De ce e TARZIU cand e atat de DEVREME? De ce mi-ai furat stelele cazatoare inainte sa-mi pun o dorinta? De ce ascunzi atat de multe cand vreau atat de putin? De ce nu puteai fi real? Imi furi timpul din mine, si timpul e atat de putin si atat de grabit. Uiti asa de usor, atat de multe, atat de repede. De ce SPUI CA esti FERICIT? De ce?

in sfarsit!

de cateva zile ma lupt cu febra, sunt lucruri care nu ma lasa deloc sa dorm, ma simt inchisa in propria casa, in propriul trup, in propriul...univers. nici eu nu mai stiu.
timpul trece mult prea repede; mai repede decat smartul ce m-a depasit candva cu 210km/ora, poate....un pic prea repede. ma gandesc la ce ar fi trebuit sa fac in urma cu o secunda, insa....nu mai inteleg notiunea de secunda. secundele de altadata sunt orele de acum. nu stiu daca adun secunde sau pierd din ce mi-a ramas...din timp, din viata...= din timp...
noaptea trecuta am visat in sfarsit, dupa sute de nopti, ca ZBOR. teama de la inceput a fost reala, senzatia de inceput a fost reala, iar in vis ...(ciudat)...secundele pareau secunde...ca altadata. iubesc sa zbor, totul a fost atat de real....ca mi-as fi dorit ca viata sa fie vis si visul sa fie viata. am simtit ....libertate.....liniste....si ceva foarte aproape de fericire. e greu de explicat in cuvinte. mai pot spune doar ca imi doresc sa visez din nou ca zbor. in fiecare seara.in fiecare zi. in fiecare secunda.
...ce bine...in sfarsit!

So true, so.....me

christina aguilera- walk away
......just listen!.........

Viata

pe care am pierdut-o. Pierd timp=pierd viata. Nu-mi place ceea ce am devenit. E atat de aglomerat orasul, strazile sunt pline, insa eu....eu inghet de atata singuratate. Totul in jurul meu s-a prabusit. Au disparut oamenii pe care-i iubeam, oamenii cu care am impartit atat de multe, bune si rele. Si odata pierdut ceva, nimic nu-l poate aduce inapoi. Fiecare are viata lui,insa nimic nu e in comun. Nici locuri, nici vise. Doar drumuri pe care toti pasim la un moment dat, niciodata in acelasi timp. Si daca e in acelasi timp, nici macar nu ne mai observam unii pe alti. Mult prea multa tristete. Sau/si durere. Si zile in care merg acasa, astept inconstient sa gasesc pe cineva cu care sa vorbesc si cand ajung, e...liniste. Atat de mare, ca ma innebuneste. Strig si doar eu imi aud strigatul. Singurele lucruri vii sunt plantele cu care mi-am populat obsesiv apartamentul. Insa nu vorbesc, nu rad, nu plang, nu...striga. Tacere. Frig. Tacere.
Alegerile pe care le facem, in cunostinta de cauza sau nu, ne apartin si ne hotarasc destinul pana la urmatoarea intersectie. Iar daca intersectia respectiva apare, suntem mult prea preocupati de problemele pe care ni le-am creat singuri(uneori cu "bunavointa" celorlalti,doar uneori) incat nu ne dam seama ca pasul pe care trebuie sa-l facem e atat de important si ne poate schimba viata. Poate in bine. Pacat ca nu vedem. Pacat...Si continuam pe acelasi drum pana la alta intersectie. Acelasi drum care ne ia timp. Ne ia din Viata. Numai ca...viata e una singura. E a fiecaruia dintre noi si suntem direct responsabili pentru ea. Mai sunt ingerii de langa noi, insa ei nu pot face nimic sa ne deschida ochii atunci cand singuri ii tinem...larg-inchisi. Asa cum nu ne pot indrepta pasii spre o iesire sigura. Bietii ingeri...Cat trebuie sa fi plans pentru noi...
Viata...e tarziu. Tot mai tarziu cu fiecare secunda. Fugim de noi insine, fugim de bine, fugim de...fericire. In jur e liniste, dar sufletul e atat de nelinistit...
Viata. Acum as vrea s-o schimb, ma rog sa vina cat mai repede urmatoarea intersectie si, mai important, sa-mi dau seama la timp ca apare. Acum...nu am nimic, nu am pe nimeni alaturi. Urasc zidurile, urasc faptul ca nu pot sa-mi vad noaptea bucatica de cer, urasc linistea. Liniste

Azi...poate...

Azi, norii cauta un infinit
fara inceput,
in drumul spre soare.
E frig, e vara, cerul
se lupta cu pamantul.
Nimic nu ramane
la fel
intre TU si EU. Oamenii
dispar intre timp, se pierd, in timp
se pierd intre ei.
Azi, ploaia devine infinit
si nu mai exista limite
intre pamant si cer.
Oamenii sunt doar nori ce dispar
in furtuna. Pe ploaie. Pe pamant.

Undeva....candva

Timpul...ma gaseste intr-un loc ciudat, singur, trist uneori, cu zambet uneori. Timpul imi cere o apropiere dulce, o piele al carei miros sa-l recunosc oriunde si sa-l doresc mereu, o privire care sa ma poarte spre suflet, spre...un suflet. Timpul pare sa treaca atat de repede, incat simt ca pierd mult prea multe, pierd din viata sau viata se pierde de mine. Timpul e mult mai puternic, mult mai rapid si uneori as vrea sa-l pot invinge sau macar sa-l pot opri. La timp.
Uneori, ma sufoc in lumea asta mica si caut cu disperare un colt de cer plin de stele, caut o adiere cat mai rece pe care sa pot zbura. Cu gandul. Cu visul. Uneori, as vrea sa ma trezesc undeva, foarte sus, pe un colt de lume. Sa ma-nec in lumina rasaritului. Sa ating norii. Sa dansez cu stelele. Sa traiesc. Uneori.
O mie de caderi si un singur zbor. O singura privire in sus, spre cer si un milion de lacrimi in jos, spre pamant. Mii de ganduri risipite in mult mai multe zari. Un singur trup. Singur. Un singur suflet intre multe altele. Singur. Poate o alta zare, curand. Poate.
Maine o sa alerg desculta prin iarba, pe ape si pe vant. Maine, totul va fi departe,macar pentru o vreme. Maine, cerul nu va mai fi atat de departe. Maine va fi liniste. Maine va fi bine. Maine voi fi libera. Maine voi trai! Maine.
Undeva...candva....totul va fi exact asa cum trebuie sa fie. Nimic in plus, nimic in minus. Un echilibru dulce care-mi lipseste enorm. O alta lume in care va ploua de pe pamant. Uneori. Undeva...candva.

Cer de gri

Caut un cer deschis, un rasarit plin de lumina si de culoare. Pe care sa zbor cu gandul, cu ochii, cu inima. Caut un suflet care sa-mi recunoasca rasaritul si sa-mi continue zborul intr-o clipa cu zambet. Caut minunea de a doua zi si realitatea din toate zilele care-i urmeaza, caut nesfarsitul dintr-o picatura de roua si verdele crud al lui Marte si ploaia salbatica de Iunie si....sufletul. De fapt, sufletul il caut in toate astea, pentru ca acum eu sunt facuta din milioane de bucati de zbor, de ploaie, de cer, de roua, de rasarit...
Caut ultima privire pentru o viata si ultima suflare pentru o viata si ultima muzica pentru o viata si....sper din tot sufletul sa fie doar UNA.
Cerul noptii e plin de stele, iar luna e ascunsa undeva, unde eu n-o pot vedea.Dar sufletul poate. Un pic de lumina si o raza de speranta si un infinit de vise. Toate in culori de viata, toate in gri, verde, rosu, violet, albastru si indigo. Alb si negru le regasesc pretutindeni. Cer lumii sufletul intr-un rasarit pe al carui cer sa pot zbura. Noapte buna!

Acum

Ochiul drept plange
si lacrimile nu sunt lacrimi.
Sange....de suflet.
Ma ard si ma dor.
E...viata. Poate
n-ar trebui....as vrea
sa nu fie, dar este.
Sange care nu se mai usuca si arde
pana departe, pana tarziu.
Raman...fara suflet.
Raman fara bine,
Raman fara...mine si nu pot sa ma opresc.

E noapte, e lumina sau ploua, nu stiu.
E-o viata ce n-o mai simt a mea, sau
poate doar m-am pierdut. Si totusi, e...
As vrea... liniste,as
vrea sa uit,
as vrea sa nu mai vad oamenii din jurul meu.
Sa nu am inceput, nici radacini
Si vantul sa ma poarte in cele patru zari,
Asa cum ma poarta, sau ma rupe...gandul.

Liniste. Nu aud nimic, doar
pe mine....Si totusi nu ma recunosc acolo.
Ratacire....Acum.