poate

acum sunt...mai mult decat trista. inca o fiinta draga a disparut din lumea asta. si in asemenea momente e foarte greu sa cred ca exista Cineva acolo, sus. pentru ca permite sa se intample asemenea lucruri. in acelasi timp, sper ca totusi exista, pentru ca trebuie sa existe o alta lume in care...viata sa continue. si mai sper ca toatele fiintele dragi ma vor astepta la capat de drum.
asa ca: urasc soferii care merg cu viteza, care lovesc astfel de fiinte si isi continua traseul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! urasc faptul ca "oamenii" nu au nici cel mai mic respect pentru viata, oricare ar fi forma acesteia! urasc faptul ca tot "oamenii" astia au impresia ca sunt cei mai importanti de pe pamant, ca restul poate sa se prabuseasca in jurul lor, atata timp cat ei sunt bine!
nu stiu cum ar trebui sa simt, nu stiu cum ar trebui sa accept totul si sa merg inainte. poate ca o parte din mine nu ma lasa. partea aia care stie si a trait momente de fericire pura datorita acelei fiinte. si.....nu stiu daca am dat inapoi macar un pic din cat am primit. as vrea...sa pot da viata. sa pot aduce inapoi ceea ce nu mai este. dar...nu reusesc. nu inca... oamenii dragi sau fiintele dragi(nu toti oamenii sunt fiinte, asta implica sa existe si suflet) continua sa traiasca in...sufletul meu, sub forma de amintiri, sub forma de dor si..sub forma de durere. din pacate, partea materiala se pare ca e mult prea fragila pentru a supravietui..."oamenilor". In asemenea momente, imi doresc sincer sa fiu doar suflet, sa pot vedea celelalte...suflete. uneori le simt, insa ochii imi sunt prea ...deschisi ca sa vada.
acum sunt...mai mult decat trista. urmaresc lumina candelelor, ii simt caldura, dar as da orice sa am langa mine ceea ce tocmai a "plecat". e tarziu si in clipa asta, ma simt mult mai singura, e mult mai frig si imi raman tot mai putine de care sa ma bucur.
sper ca esti intr-o lume mai buna, Natafletule! fii vesel, ca intotdeauna, oriunde te-ai afla!