Timpul...ma gaseste intr-un loc ciudat, singur, trist uneori, cu zambet uneori. Timpul imi cere o apropiere dulce, o piele al carei miros sa-l recunosc oriunde si sa-l doresc mereu, o privire care sa ma poarte spre suflet, spre...un suflet. Timpul pare sa treaca atat de repede, incat simt ca pierd mult prea multe, pierd din viata sau viata se pierde de mine. Timpul e mult mai puternic, mult mai rapid si uneori as vrea sa-l pot invinge sau macar sa-l pot opri. La timp.
Uneori, ma sufoc in lumea asta mica si caut cu disperare un colt de cer plin de stele, caut o adiere cat mai rece pe care sa pot zbura. Cu gandul. Cu visul. Uneori, as vrea sa ma trezesc undeva, foarte sus, pe un colt de lume. Sa ma-nec in lumina rasaritului. Sa ating norii. Sa dansez cu stelele. Sa traiesc. Uneori.
O mie de caderi si un singur zbor. O singura privire in sus, spre cer si un milion de lacrimi in jos, spre pamant. Mii de ganduri risipite in mult mai multe zari. Un singur trup. Singur. Un singur suflet intre multe altele. Singur. Poate o alta zare, curand. Poate.
Maine o sa alerg desculta prin iarba, pe ape si pe vant. Maine, totul va fi departe,macar pentru o vreme. Maine, cerul nu va mai fi atat de departe. Maine va fi liniste. Maine va fi bine. Maine voi fi libera. Maine voi trai! Maine.
Undeva...candva....totul va fi exact asa cum trebuie sa fie. Nimic in plus, nimic in minus. Un echilibru dulce care-mi lipseste enorm. O alta lume in care va ploua de pe pamant. Uneori. Undeva...candva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu