A fost un inceput de iarna, mai mult rau decat lumina. Priveam la copacii impietriti in alb si gri. Parca as fi fost eu in locul lor. Nu simteam nici frig, nici caldura, doar bucuria noptilor tacute. Si atunci, am devenit om pe jumatate...
Intre timp, s-a intamplat un vis care mi-a topit jumatate de suflet. Copacii dansau intre doua povesti. M-am ridicat putin, am cazut putin. Am crezut in vis, am pierdut visul...
Ma aflu la un capat de lume unde zapada continua sa cada aproape de pe pamant. Se lupta norii cu lumina, ca si cum iarna ar fi ramas prinsa intre cele doua taramuri. Se lupta iarna sa mearga mai departe, se lupta visul meu sa mai ramana...sau sa dispara pentru totdeauna. Nu stiu cand va fi primavara din nou...
...Atunci cind sufletul va ride din nou
RăspundețiȘtergerecand vom acorda sufletului sa fie libertate
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAti avut dreptate! amandoi :)
RăspundețiȘtergere