ai fost odata...tu, cazut undeva, intr-un univers de tristete, de la mii de ani-lumina. ai crescut odata cu vantul, cu luna, cu padurea din spatele casei. intre oameni, cumva un strain deghizat in ochi de pamant si zambet de lumina. lumina ti-a ramas in ochi. si...te-ai inaltat in ochii lor, si te-ai lovit de munti de durere si ti-ai lasat bucati din suflet in urma. si...nimeni n-a observat.
ai fost odata tu, alergand in viata asta catre ceva sau/si departe de toate. ai alergat fara sa respiri macar, te-ai lasat purtat de lume, de anotimpuri si prin...intuneric.
acum stiu ca esti tu, desi nu-ti vad toata noaptea din privire(inca). si...poate ca uneri zambesti fara sa stii(asa ca o faci sincer). acum vantul incepe sa-ti curga prin sange, si lumina incepe sa te regaseasca si poate(sper) ca tu incepi sa te regasesti.
odata, tu vei fi acolo unde iti indrepti privirea cand nimeni nu te vede, iar oamenii(pe care ii faci mai buni) te vor vedea asa cum esti si nimic nu-ti va putea opri zborul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu