Ramane

..............pustiu.Dupa furtuna. Liniste inainte. Liniste dupa. Numai sufletul striga orb, numai lacrimile cad surd, numai cerul viseaza-n culori. toamna ma bate usor cu ploi in galben si verde si auriu si violet. Nu mai am povesti de spus, pentru ca povestea nu mai...exista. Pacat de picioarele goale pe iarba cu roua, pacat de rosul din obraji, pacat de florile proaspete din par, pacat de umerii goi, pacat de rochia alba din zapada, pacat de cuvinte ce ar fi inghetat in timp, frumos, pentru totdeauna.
..............nimic. Viata alearga nebuna, intr-un rol cu acelasi final. Drumul poate fi atat de...diferit, cu fiecare pas schimbat. Credeam ca stiu sa citesc INIMI, OCHI, VISE. Dar inima se preface in fum si ochii nu mai vad si visele dispar in umbra adevarului. Credeam ca iubirea poate schimba un pic oamenii in bine. Ca iubirea are puteri magice. Ca NOI.
Am gresit. Daca simti, poti sa te schimbi un pic, daca iti pasa, poti fi altfel, daca iubesti, poti fi mai bun. Dar NU.
..............ziua de maine. Cu tot ce poate aduce. Cu aerul proaspat dintre cuvinte. Cu soarele purtat de ingeri in primele clipe de rasarit. Viata exista in tot si in toate. Viata se simte. Viata se castiga. Viata se traieste!