de cateva zile ma lupt cu febra, sunt lucruri care nu ma lasa deloc sa dorm, ma simt inchisa in propria casa, in propriul trup, in propriul...univers. nici eu nu mai stiu.
timpul trece mult prea repede; mai repede decat smartul ce m-a depasit candva cu 210km/ora, poate....un pic prea repede. ma gandesc la ce ar fi trebuit sa fac in urma cu o secunda, insa....nu mai inteleg notiunea de secunda. secundele de altadata sunt orele de acum. nu stiu daca adun secunde sau pierd din ce mi-a ramas...din timp, din viata...= din timp...
noaptea trecuta am visat in sfarsit, dupa sute de nopti, ca ZBOR. teama de la inceput a fost reala, senzatia de inceput a fost reala, iar in vis ...(ciudat)...secundele pareau secunde...ca altadata. iubesc sa zbor, totul a fost atat de real....ca mi-as fi dorit ca viata sa fie vis si visul sa fie viata. am simtit ....libertate.....liniste....si ceva foarte aproape de fericire. e greu de explicat in cuvinte. mai pot spune doar ca imi doresc sa visez din nou ca zbor. in fiecare seara.in fiecare zi. in fiecare secunda.
...ce bine...in sfarsit!
nu incerca sa opresti timpul....puterea asta nu ne apartine cel putin nu inca...nisipul timpului e prea marunt si oricit incercan sa il tinem in mana el isi va gasi loc sa se scurga....impresia zborului...hm am avut si eu vise de tipul asta....starea psihica ce ti-o creaza e minunata...sa se repete in fiecare noapte ...si eu as vrea dar oare dupa un timp nu ar interveni obisnuinta
RăspundețiȘtergere