Curand

obisnuiam sa-mi doresc un loc numai al meu, sa am...liniste, sa pot citi, sa ma pot..ascunde undeva, departe de toti si de toate. Liniste....asta mi-am dorit si acum...imi aud propriile ganduri cum striga, uneori peretii par tot mai aproape si de cele mai multe ori nu e nimic. Se intampla cateodata sa ma trezesc in intuneric si sa simt...frica. Nu stiu pentru ce. Dar o simt pana in maduva oaselor. Uneori, ma gandesc la cat de trist e ca as putea sa patesc orice si nimeni sa nu stie; as putea sa strig de durere si nimeni nu m-ar auzi. Dar adorm intr-un final, trece noaptea si cu dimineata incepe o noua zi. Sunt lucruri pe care le-as fi facut altfel, sunt oameni pe care, pe de o parte as vrea sa nu-i fi cunoscut. nu cred ca e vorba despre regrete. Da, in multe feluri as fi vrut sa nu fie..ei sau..el si intr-un singur fel nu regret ca a fost. Refuz sa ma gandesc la lucruri pe care nu le pot schimba sau la oameni care nu pot fi schimbati si nici nu vor. Toate trec pana la urma. Cele bune trec mai repede. Dar trec.
obisnuiam sa ma uit pe geam, noaptea, la lumina, cum ninge dinspre pamant. adormeam cu imaginea asta in gand. era..un altfel de liniste. Linistea nu e acelasi lucru cu pacea. Vreau sa am sufletul impacat, vreau sa fiu...linistita, insa e tot mai greu sa suport ... tacerea.
azi...m-am gandit ca ar trebui sa-mi iau ceva viu. un animalut care sa poata sta cateva ore singur. ideal ar fi un caine, dar nu-l pot chinui. stiu cum sunt eu..singura. asa ca azi...m-am gandit foarte serios la un...porcusor de Guineea. preferabil cu ochi uriasi, dar si unul normal e de ajuns. am nevoie sa simt ca ceva mai traieste in casa asta in afara de mine. macar stiu ca fiinta aia imi primeste dragostea neconditionat, ca nu ma minte in fata, ca va fi acasa atunci cand ma intorc si ca-si doreste sincer sa ma vada. cu cat ma gandesc mai mult, cu atat ideea se materializeaza mai mult. si daca imi doresc foarte tare ceva si depinde doar de mine sa obtin ceea ce-mi doresc, o voi face. cat de curand.
sper sa ninga in noaptea asta, sper ca oamenii sa inceteze sa faca rau, sper ca visele bune sa se implineasca, macar din cand in cand si mai sper ca sufletele sa se regaseasca in curand.

Drumul

Drumul despartirii: mereu acelasi,
Mereu altii, trecand, iubind...
Plang inimile singure, sub cerul
Deschis, cersind o ultima privire, o
Ultima imbratisare, un ultim...sarut,
Insa, chiar de s-ar intoarce, iar si iar,
Tot n-ar fi de-ajuns.

Drumul despartirii e facut de pasi
Ce uneori nu se mai intorc.
Ploile nu-i sterg, zapezile nu-i acopera,
Cei ramasi nu-i uita...

Drumul despartirii: mereu acelasi,
Mereu aceiasi raman in urma:
Pustiiti, singuri, pierduti. Se pierd
Vise, iubiri se leaga de fiecare piatra,
De fiecare creanga, de fiecare om...
Noi, oamenii, ciudati ca dam viata
Unui loc fara suflare; aproape
Devenim dumnezei...

Drumul despartirilor: in el zace o parte din
Fiecare dintre noi --ratacitii cu suflete
Neimplinite. Lasam in urma
Ce-a fost vis din noi.
Si cu fiecare pas, ne construim vietile,
Nestiind ca toti ne-am intalnit,
Cel putin o data in viata, pasii...

Drum al despartirilor: mereu acelasi,
Mereu altii vor trece peste el, pana ce
Lumea va uita de ea, iar noi, cei...trecuti,
Nu vom sti ca fiecare avem
Un loc in lumea viselor. Vis
Peste vis, umbra peste umbra, iubire
Peste iubire, inceput peste inceput,
Ne-am inceput viata din acelasi loc,
Plecand de pe acelasi drum: OAMENI.

01.11

Cerul a incremenit.
Afara e frig si e negru.
Mortii se-ncalzesc la candele.
Vorbesc de vremuri demult apuse,
Despre zile cu soare si iubiri vesnice.
Ne compatimesc
Pentru cat suntem de orbi
Ca nu mai vedem soarele,
Nici nu mai visam,
Nici iubirile nu ne sunt adevarate.
In suflet suntem mai morti
Decat cei plecati.
Nu ne mai incalzesc ploile,
Nici muntii nu ne mai inspira.
Suntem frunze de toamna,
Purtate de vant, sau de viata,
Peste tot ce-ar trebui sa fim.

Se-ncalzesc mortii la candele
In noaptea asta.
Isi spun povestile, ne sterg lacrimile,
Dar noi n-avem urechi sa-i auzim,
Nici nu-i simtim aproape.
Ne plang mortii si noi ne pierdem in noapte.