Ninge....oamenii uita usor....Sigur.

Ninge cu explozii solare. Soarele ingheata picaturile de apa. Si noi suntem la fel. Dar altfel. Ochii au aceeasi culoare (deseori verde, albastra uneori si indigo....noaptea). Aceeasi culoare, insa lumea o privesc diferit. Viata o privesc diferit. Intamplarile le privesc diferit. Oamenii isi schimba din timp in timp atitudinea fata de....ceva, ca sa poata spune ca s-au schimbat. Dar....intamplarile acelea care nu ne omoara ne fac mai puternici. Nu neaparat mai buni, desi asa ne place sa credem. Credem in visele pe care le cream de unii singuri, nicidecum impreuna cu altcineva. Credem cu adevarat in ceea ce suntem sau in ceea ce putem deveni, atata timp cat depinde numai de noi. Ceea ce fac ceilalti oameni depinde rareori de noi. Asa ca, ori avem acelasi vis in acelasi timp, ori ingropam cum putem noi de bine(si de repede) visul respectiv. Il ingropam acolo, in suflet, ca pe un bulb de floare ce infloreste o data pe an, fara sa stim daca va rasari din nou sau daca se va usca pur si simplu si se va face un fel de cenusa. Iar in clipa in care vom dezgropa locul respectiv, vazand ca visul si-a pastrat forma, poate vom incerca sa-l luam in mana si totul se va risipi in cele patru zari. Cand se intampla asa ceva, ochiul drept daruieste acelui vis o ultima lacrima, o lacrima curata, o lacrima calda, o lacrima care se scurge pe obrazul timpului si dispare in lumina. Pe suflet ramane o urma fina exact in locul in care s-a scurs lacrima, asemeni unui rid, insa putini dintre noi suntem in stare sa ne privim uneori sufletul in oglinda si sa vedem cat de imbatraniti, de tristi sau de zambitori suntem. Cu sufletul...
Ninge salbatic cerul noptii, fara sa-i pese daca eu imi pot inveli trupul cu propriile aripi. Tremur uneori, alerg uneori, insa m-am hotarat sa invat de la pasari curajul in zbor. Zbor atunci cand sunt singura, cand totul in jur doarme, iar vantul imi sopteste ca ma pot ridica in siguranta. Sigur ca pot zbura. Sigur ca ninge. Oamenii uita atat de usor.Sigur.

despre mine sunt...

Pasare cu zboruri frante,
adunand in inima calda
iubiri trecute, iubiri tacute, iubiri curate.
Pasare cu suflet de foc,
ard in mine ultima iubire...
iubirea doare, iubirea iarta, iubirea se ascunde
in umbra uitarii,
fara sa fie uitare.
Pasare cu ochi de cer,
atunci cand luna face din noapte culori...
ma zbat inchisa in prezent,
ratacind trecutul sau visele in...vis.
iubirea nu moare cu uitarea,
iar chipul tau dispare, lasandu-mi
pe suflet doar inima iubirii.
Pasare fara inceput, imi
caut locul printre
anotimpuri, imi cant sufletul,
sperand ca cineva ma va auzi
si ma va recunoaste in sangele sau
si ma va gasi in zbor.
Pasare vie, pasare de foc, pasare de lumina,
imi acopar inima cu lacrima uitarii,
sa-mi tina de cald pana ce sangele
tau te va chema in mine.

Fantezie

Puf! si zana disparu din fata lui. Speriat, cu privirea pierduta undeva, departe, nu mai putea sa gandeasca. La inceput, copacii, cu frunze cu tot, incremenira. Apoi simti aerul rece de la miez de noapte cum ii invaluie Trupul. Dar nimic, nimic nu se clintea in jur. Niciodata nu a fost mai singur ca acum. Tacerea, tacerea neinchipuit de cruda ii ingheta pana si teama. Dar durerea ce o simtea nu era de cand lumea. Isi dadu seama ca lipseste o parte din el. Si atunci, in clipa aceea,
isi aminti: Zana!....Murea, dorind s-o stranga in brate. Sangele ii curgea nebun prin toata fiinta, chiar si in suflet si-l ardea. De...dor.
-Zana! se mai auzi o data strigand. Da, ea era tot ce a avut vreodata nevoie. A fost cu el doar o noapte. O noapte de priviri, o noapte de vieti traite in ochi de...inger. O noapte de...vis.
Gol, cu sufletul cuprins de o tristete cumplit de apasatoare, se aseza in iarba sa-si mai odihneasca...durerea.
..............................................................................................................................................................................
Zana, cea din mintea si din trupul ramas in noapte, se trezi. Cu fata aplecata deasupra apei, incerca sa-si deschida ochii. Cu greu, pleoapele se desprinsera, de parca acum s-ar fi nascut, intr-o alta Viata. Durerea o cuprinse, iar ea nu stia nimic. Nu-si amintea ca respira, ca e...vie.
Oglinda rece din fata ei, intunecata la inceput, se lumina. Stele si apoi, ca prin minune, se intampla ceva: chipul lui de inger, chipul uitat in noapte, aparu din apa. In aceeasi clipa, inima i se dezgheta si lacrimi mari incepura sa-i cada: pic, pic...Si tot mai repezi, tot mai dureroase. Ii ardeau ochii, ii ardeau inima. De...dor.
Oglinda se tulbura si ingerul ei disparu. Intinse mainile dupa el, dar in zadar. Aerul rece o invalui intr-o secunda. Fara nici o putere, se topi in apa. Si nu mai simti. Nimic.
..........................................................................................................................................................................
Doua suflete, venite din alte lumi, intalnindu-se un ceas pe o planeta, la mijlocul distantei dintre ele. Legandu-se pentru totdeauna. Unul in fiinta celuilalt, traind o....fantezie.
Apoi treziti din vis, fiecare cu o jumatate de inima smulsa, sangerand in agonie. Nu mai puteau sa respire, nu mai stiau sa...zboare.
...............................................................................................................................
Ingerul, nestiind atunci ca vrea sa traiasca si ea ii era viata.
Zana, dandu-si nemurirea pentru o ora cu el.
Apoi iubindu-se, pana la sfarsitul universului, fara sa aiba de atunci inainte
nici ochi,
nici trup,
nici lumina.