se intampla sa apara inca una, cu mult mai luminoasa, care se deschide. Sunt oameni care se grabesc spre ea, aproape sufocati de propriile vieti, de lupta, de durere. Si vazand-o ca pe o evadare, sunt pe jumatate pierduti. Mai sunt si oameni care au portile alea inchise, o vad pe cea deschisa si refuza sa o atinga. Isi deschid larg aripile si bat disperati din ele, ca si cum ar vedea caderea de undeva, de sus si lupta sa nu cada. Unii din teama de lumina, altii pentru ca...pur si simplu...vad viata ce ii asteapta, vad clipele in care ar zambi, clipele in care ar fi iubiti sau ar iubi. Si se agata de viata cu atata forta, incat aripile le raman puternic deschise. Chiar daca viata pare ca se desprinde de ei. Oamenii astia tineri(cu sufletul sau cu totul) refuza sa capituleze. Oamenii astia isi duc in tacere durerea, strigand cu toata fiinta lor in interior, incat ceilalti ii considera...nebuni. De ce? Pentru ca nu te multumesti sa te ingropi in resemnare ca poate...maine sau in ora urmatoare iti pierzi totul? Pentru ca tii strans de putinul pe care il ai...fizic? Pentru ca, oricat de vulnerabil ti-ar fi trupul, spiritul tau e mai puternic decat al multora care au tot si nu vad, nu pretuiesc si nu respecta nimic? Prefer sa fiu nebuna atunci, sau sa invat de la asemenea...nebuni. Nu vad in ochii lor rautate, nici macar invidie(desi ar avea tot dreptul), nici ura pentru acel "vinovat"(daca exista unul singur). Vad o tristete amestecata cu...lumina, cu speranta(desi poate nu o recunosc) si... spre surprinderea mea, cu zambete. Sincere, tacute, sincere. Si le zambesc inapoi. Pentru ca ei sunt cei puternici, pentru ca eu trebuie sa invat sa accept, sa respect si sa pastrez tot ceea ce am. Pentru ca ei pot.
Cand portile se inchid, o alta se deschide si apare in inger, gata sa te tina de mana. Nu-ti spune sa intri, nu-ti spune sa fugi. Pur si simplu e acolo. Doar pentru tine. Iar daca alegi sa lupti, el va fi tot langa tine, dandu-ti putere. Si daca alegi sa renunti, el va fi acolo, dandu-ti curaj si liniste. Nici un drum nu se opreste vreodata. Poate doar se continua dincolo de ochii nostri larg inchisi. Poate se continua cu altul mult prea luminos. Si atunci cand treci din intuneric intr-o lumina puternica, nu poti vedea nimic pentru o vreme.
Cnd portile se inchid, devenim pamant si cer in acelasi timp, dar suntem liberi sa zburam in lumea dintre ele. Suntem liberi asa cum sunt gandurile noastre, asa cum e viata, odata ce ii intelegem esenta, odata ce intelegem ca nimic si nimeni nu se termina niciodata.
